Organizatia Crestina Something New

nicio recenzie
|
|
Centrul de Zi “Something new” - Centrul de consiliere si sprijin pentru parinti si copii
Centrul de zi “Something new”, l-am deschis din dorinta de a veni in ajutorul copiilor proveniti din familii cu nevoi speciale. Dorim să îi ajutăm pe acești copii să depasească diferitele situații grele cu care se confruntă familia lor, astfel încât ei să se poată dezvolta normal pe plan social, emoțional, intelectual si artistic. Majoritatea famililor se confruntă cu diferite probleme și nu reusesc să depasească momentele critice, singuri. Centrul de zi “Something new” își dorește să joace un rol important în viața acestor oameni, sprijinindu-i.
Profesionalismul, afecţiunea, delicateţea personalului, spiritul pedagogic şi metodologia folosită
în cadrul Centrului de zi “Something new”, ajută copilul la deschidere, cooperare şi schimbare. Intervenţia are în vedere obţinerea unor rezultate pe termen lung.
În cadrul centrului de zi “Something new”, li se oferă copiilor aflaţi în situaţii de risc, servicii de găzduire (4 ore/zi), educare, dezvoltare artistica, socializare şi petrecerea timpului liber, consiliere psihologică şi suport social pentru familiile lor. Serviciile oferite sunt benefice pentru copii şi familiile acestora, acestea reuşind să depăşească situaţiile critice prin care au fost nevoiţi să treacă.
Obiective
Obiectivul general:
Scopul Centrului de Zi - este de a sprijini şi asista părinţii pentru a face faţă dificultăţilor psiho-sociale care afectează relaţiile familiale, de a dezvoltarea competenţelor parentale, de a preveni separarea copilului de familia sa, şi sprijinirea copiilor atunci când apar probleme în dezvoltarea lor.
Obiective specifice:
- centrul de zi urmareste promovarea reabilitarii bazate pe comunitate pentru copii aflati in dificultate si a familiilor marginalizate prin sustinerea parteneriatului social ca modalitate de implicare activa si asumare a responsabilitatii sociale;
- reintegrarea în societate a unor copii/parinti aflaţi în situaţie de excluziune socială, redându-se astfel, valoarea umană a fiecăruia;
- socializarea prin programe adaptate nevoilor beneficiarului.
Grupul (grupurile) țintă:
Copii de vârstă şcolară (6-15 ani), elevi ai şcolilor în care este organizat serviciul de zi de tip şcoală-după-şcoală.