BANCA TRANSILVANIA, PRINTRE PRIMELE 1.000 DE BANCI DIN LUME
Cluj Napoca
ÂÂBanca Transilvania se numără printre cele mai importante 1.000 de bănci din lume, conform clasamentului realizat de către publicaÅ£ia The Banker, “Top 1.000 world banks - 2007â€?, care a fost publicat în luna iulie a.c. Banca se află pe locul 847 ÅŸi este nou intrată în acest clasament.
Robert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, declară: “Am început ca instituţie bancară locală, care avea ambiţia, acum 13 ani, de a deveni o companie reprezentativă pentru zona Transilvania. Astăzi suntem o bancă de top, printre cele mai performante din România. In plus, iată că singura instituţie bancară care are un capital majoritar românesc este nominalizată, datorită performanţelor sale financiare, printre cele mai mari bănci la nivel mondial. Povestea de succes a Băncii Transilvania continuă�.
Evaluarea băncilor incluse în acest clasament a fost realizată în funcţie de următorii indicatori:
- puncte forte – capitalul de rang întâi;
- marime – rangul activelor;
- sănătate financiară – raport capital active;
- creşterea profitului înainte de impozitare, creşterea profitului real;
- randamentul la media capitalului;
- ROA;
- raportul cheltuieli / venit;
- adecvarea capitalului după principiile BIS (Basel II);
- ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor.
The Banker este una dintre cele mai importante publica
ţii din domeniul economic, la nivel mondial. Editată de Financial Times, este recunoscută datorită analizelor financiare publicate, precum şi a realizării periodice a clasamentului primelor 1.000 de instituţii bancare din lume, top care a devenit un punct de reper pentru evaluarea performanţelor băncilor la scară internaţională.
Banca Transilvania, în cei 13 ani de activitate, a devenit o instituţie financiară cu reprezentare naţională, având în prezent 394 de unităţi şi peste 5.200 de angajaţi. Banca Transilvania se află în topul primelor 5 bănci din România, în funcţie de active, având o cotă de piaţă de 5%. Este prima instituţie bancară din România cotată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în anul 1997. Activitatea Băncii Transilvania este organizată pe trei linii principale de afaceri – persoane fizice, IMM şi companii mari – pentru care banca are produse şi servicii specifice, precum şi un personal dedicat.
www.bancatransilvania.ro
. . . . . . . . . .
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi Directia Marketing, persoane de contact:
Anca Rarău - Director Maketing, Laura Petrehuş - Senior PR Officer, Banca Transilvania
Tel.: 0264 407 150, fax: 0264 407 179
E-mail: anca.rarau@btrl.ro, laura.petrehus@btrl.ro



